You are currently viewing Flacăra Moreni, codașa seriei C4, după două înfrângeri consecutive în actuala ediție a Ligii a 3-a

Flacăra Moreni, codașa seriei C4, după două înfrângeri consecutive în actuala ediție a Ligii a 3-a

Flacăra Moreni nu se simte deloc bine în actuala ediție a Ligii a 3-a. „Lupii” de pe Cricov au început dezamăgitor sezonul , cu două înfrângeri la rând. După ce în prima etapă s-a recunoscut înfrântă de FC Pucioasa (0-2), în runda  a doua a întrecerii, Flacăra a fost surclasată la scor de neprezentare, 0-3, pe teren propriu, de prahovenii de la CS Blejoi.

Într-o dispută dominată în totalitate de prahoveni, reușitele formației din Blejoi au fost semnate de Brăilă (17), Tolea (45+2) și Dima (81 – pen).

În partida cu Blejoi, antrenorul Moreniului, Gabriel Paraschiv, a mizat pe o formulă de echipă alcătuită din Budoiu – Niţă, Oaie, Cernea, Băltareţ (54 Iliescu) – G. Negrea, Tilică (64 Neacşu), Terec, Oancea – Zaharia, Niculăescu.

După două înfrângeri consecutive suferite, Flacăra ocupă ultimul loc în Seria C4, fără niciun punct acumulat. Etapa viitoare, în deplasare, Flacăra va înfrunta pe CSO Plopeni.

M.I.