You are currently viewing Ministrul Mediului s-a întâlnit cu primarii de municipii

Ministrul Mediului s-a întâlnit cu primarii de municipii

La invitația președintelui AMR, Asociaţia Municipiilor din România, Emil Boc, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a participat, astăzi, la sediul AMR, la o întâlnire cu primarii de municipii.

Principalele teme cuprinse pe agenda de lucru au fost:

Sistemul de garanție returnare (#SGR) care va deveni obligatoriu pentru toți producătorii și comercianții, aplicându-se atât produselor fabricate pe teritoriul României, cât și produselor importate sau achiziționate intracomunitar, începând cu data de 30 noiembrie 2023.

Taxa pe economie circulară – pentru care primarii de municipii au solicitat menținerea valorii la nivelul actual, respectiv 80 lei sau cel puțin o creștere etapizată anual. De asemenea, primarii de municipii au propus ca aceste contribuții să fie destinate unor programe de investiții pentru tratarea și selectarea deșeurilor de la nivelul unităților administrative teritoriale.

De asemenea, au avut loc discuții cu privire la stadiul desfășurării activităților incluse în componentele PNRR gestionate de MMAP.

Editor: I.F.A.