You are currently viewing Primul pompier recuperat în străinătate s-a întors în țară

Primul pompier recuperat în străinătate s-a întors în țară

Primul pompier recuperat în străinătate după exploziile de la Crevedia a revenit în ţară, în noaptea de marţi spre miercuri, din Austria. Este un pompier de 28 de ani din Bucureşti. Alţi 11 pacienţi răniţi în acelaşi eveniment sunt încă trataţi în străinătate.

L-am întâmpinat în această noapte pe tânărul nostru pompier întors acasă după tratamentul medical în străinătate. M-am bucurat că starea lui de sănătate este bună şi va putea să revină la viaţa normală în scurt timp. I-am mulţumit pentru curaj şi pentru că împreună cu colegii săi au intervenit să-şi salveze semenii şi să securizeze zona afectată de exploziile puternice. Avem veşti bune şi despre ceilalţi doi români trataţi în Austria. Pe ei şi pe toţi românii noştri pompieri şi civili îngrijiţi acum în unităţi medicale din străinătate îi aşteptăm cu bine acasă!”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat într-un comunicat de presă trransmis de către Guvern.

Potrivit Executivului, în prezent, 11 pacienţi cu arsuri mai sunt trataţi în unităţi medicale din afara ţării –  în Belgia (2 pacienţi), Italia (2 pacienţi), Austria (2 pacienţi), Germania (4 pacienţi) şi Norvegia (1 pacient), în condiţiile în care  la scurt timp după producerea exploziilor a fost activat Mecanismul european de protecţie civilă pentru transferul persoanelor rănite  în exploziile de la  Crevedia, în unităţi medicale din străinătate.

Editor: I.F.A.