You are currently viewing Turismul în județul Dâmbovița. Vezi ultimele date statistice oficiale!

Turismul în județul Dâmbovița. Vezi ultimele date statistice oficiale!

COMUNICAT DE PRESĂ

În luna iunie 2023, faţă de luna iunie 2022, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică din judeţul Dâmboviţa au scăzut cu 8,4%, în timp ce sosirile turiştilor străini au crescut cu 3,2 %.

În luna iunie 2023, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au scăzut cu 8,1% , iar innoptările au crescut cu 17,7%.

Sosiri şi înnoptări în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare – luna iunie

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în luna iunie 2023 au însumat 11277, în scădere cu 8,1% faţă de luna iunie 2022.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au reprezentat 96,3%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 3,7%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (89,3% din total turişti străini), iar din aceştia 64,3% au fost din ţările Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în luna iunie 2023 au însumat 31181, în creştere cu 17,7% faţă de cele din  luna iunie 2022.

Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică au reprezentat 95,7%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 4,3%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (91,8% din total străini), iar din aceştia 53,2% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna iunie 2023 a fost de 34,3% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 6,6 puncte procentuale faţă de luna iunie 2022.

Sosiri şi înnoptări în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare – perioada 1.01.-30.06.2023

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în perioada 1.01-30.06.2023 au însumat 59229, în creştere cu 16,3% faţă de cele din perioada 1.01-30.06.2022.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au reprezentat 96,2%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 3,8%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (89,8% din total turişti străini), iar din aceştia 51,5% au fost din ţările Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în perioada 1.01-30.06.2023 au însumat 140607, în creştere cu 35,4% faţă de perioada corespunzătoare din anul 2022.

Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică au reprezentat 95,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 4,7%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (89,2% din total străini), iar din aceştia 51,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada 1.01-30.06.2023 a fost de 27,1 % pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,5 puncte procentuale faţă de perioada corespunzătoare din anul 2022.

Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică  Dâmboviţa