You are currently viewing Jandarmii dâmbovițeni vor fi în mijlocul cetățenilor la manifestările publice din perioada 7 – 10 septembrie a.c.

Jandarmii dâmbovițeni vor fi în mijlocul cetățenilor la manifestările publice din perioada 7 – 10 septembrie a.c.

COMUNICAT DE PRESĂ

Jandarmii dâmbovițeni vor fi la datorie în perioada 7 10 septembrie a.c., atât în județ, cât și în municipiul Târgoviște, astfel încât manifestările publice să se desfășoare în condiții de siguranță.

Jandarmii vor acționa în 8 localități dâmbovițene, unde se vor desfășura manifestări cultural-artistice și tradiționale, astfel:

  • în perioada 08 – 10 septembrie a.c., în municipiul Târgoviște (scuarul Primăriei, Centrul Vechi, Parcul Chindia-zona ruine, stadionul Eugen Popescu) la evenimentele ocazionate de “Zilele Cetății Târgoviște”;
  • în zilele de 7, 8 și 9 septembrie a.c., la târgurile anuale organizate în comunele Cornățelu și Brezoaele;
  • vineri, 8 septembrie a.c., la zilele localităților Tătărani și Ocnița, precum și la târgul anual din orașul Găești;
  • sâmbătă, 9 septembrie a.c., la zilele localităților I.L. Caragiale și Vișinești (sat Ursei).

Principala misiune a jandarmilor dâmbovițeni, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii publice, va consta în asigurarea siguranței cetățenilor, prevenirea consumului și traficului de substanțe interzise, precum și a faptelor de natură antisocială.

Pe această cale, adresăm participanţilor la aceste manifestări publice următoarele recomandări preventive:

  • să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • să acorde atenție copiilor pentru a evita riscul de a se rătăci în mulțime;
  • să respecte măsurile stabilite de organizatori și autorități pe timpul derulării evenimentelor;
  • să sesizeze orice situație de pericol ori faptă antisocială la patrulele de ordine și siguranță publică aflate în misiune.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul