You are currently viewing Expoziţia regală „Palatul Elisabeta” așteaptă vizitatorii cu exponate inedite!

Expoziţia regală „Palatul Elisabeta” așteaptă vizitatorii cu exponate inedite!

Expoziţia regală „Palatul Elisabeta” este deschisă publicului vineri, 8 septembrie, și sâmbătă, 9 septembrie, între orele 10.00-13.00 și 14.00-17.00.

Expoziția este un proiect al Asociației Casa Majestății Sale și funcționează în lunile iulie-noiembrie și ianuarie-februarie ale fiecărui an.

Vizitatorii au acces în Salonul Mihai I, Galeria de Artă Contemporană, Salonul Carol I și Elisabeta, Salonul Alb, Biroul Majestății Sale, Sala Regilor, Holul de Marmură și Sufrageria Mare.

De asemenea, vizitatorii au acces pe Platforma cu Lei și în grădina Palatului, acolo unde are loc în fiecare an Garden Party și unde se află „Memorialul Copacilor”, care cuprinde arbori plantați de personalitățile regale și șefii de Stat care au vizitat palatul, din anul 2001 încoace.

În premieră, expoziția include trusoul de botez al Regelui Mihai I, împreună cu o fotografie de album. Sunt expuse uniformele militare ale Regelui Mihai I, colecția de costume populare a Reginei Elena, decorații și ordine regale, Colecția Regală de Artă Contemporană, portretele regilor și reginelor României din toate generațiile, precum și masa din Sufrageria Mare, pregătită pentru dineurile oficiale.

De asemenea, cu sprijinul Muzeului Băncii Naționale a României, vor fi expuse următoarele monede și medalii: Medalia România Ardealul Nostru 1944; Moneda cu valoarea nominală de 500 lei-aur, 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României 2021; replica medaliei Ardealul Nostru 2021.

Vizitatorii pot achiziționa diverse suveniruri, dar și volume ce detaliză povestea Familiei Regale, a Palatului și a Castelului Săvârșin de la Souvenir Shop, aflat la intrarea în Palatul Elisabeta și deschis între orele 10-13 și 14-17.

Biletele de intrare pentru copii, elevi, studenți și pensionari sunt 20 lei de persoană. Biletele pentru adulți sunt 40 de lei de persoană.