Un conducător auto de 33 de ani, din Crovu, a fost oprit pentru control de polițiști pe drumul județean 701A, în localitatea Hagioaica.
Acesta a fost testat pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, prezentând un rezultat pozitiv.
În plus, în urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, totodată, fiind întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
IPJ DÂMBOVIȚA














