You are currently viewing Radu Popa, deputat: Educația interactivă este modul ideal de pregătire a elevilor pentru așteptările actuale ale societății

Radu Popa, deputat: Educația interactivă este modul ideal de pregătire a elevilor pentru așteptările actuale ale societății

Cu emoții și cu nostalgia prea grăbitei vacanțe de vară, de astăzi toți elevii dâmbovițeni s-au întors în clase, începând cursurile propriu-zise. Urmează un an cu multe provocări și schimbări, însă, cel puțin în județul Dâmbovița, condițiile oferite pentru desfășurarea procesului educativ sunt tot mai bune și mai apropiate de cele europene, după cum observă deputatul de Dâmbovița, Radu Popa.

„Școala a început bine, în unitățile de învățământ din Dâmbovița. Dotările tehnice de care se bucură elevii îi apropie de condițiile europene iar acesta este un îndemn să facă performanță.
La Bărbulețu, la Răzvad sau la Mănești la fel ca în majoritatea școlilor din Dâmbovița, am văzut ieri ca toți copiii beneficiază de table de scris interactive. Educația interactivă este modul ideal de pregătire a elevilor pentru așteptările actuale ale societății.
Pe lângă abilitățile didactice, profesorii beneficiază si de dispozitivele educaționale cele mai avansate pentru a crea ore de curs interesante care sa stimuleze interesul și implicarea activă a elevilor. Este modul în care administrația locala și județeană a PSD înțelege să mulțumească părinților pentru încrederea acordată în 2020”, scrie social-democratul, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.