You are currently viewing Razii și verificări ale polițiștilor dâmbovițeni, pentru siguranța rutieră! Peste 650 de sancțiuni au fost aplicate!

Razii și verificări ale polițiștilor dâmbovițeni, pentru siguranța rutieră! Peste 650 de sancțiuni au fost aplicate!

În cele șapte zile de acțiune, polițiștii rutieri au aplicat peste 650 de sancțiuni contravenționale și au reținut peste 110 de permise de conducere!

În perioada 4 – 10 septembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului Județean Dâmbovița au acționat pe raza județului pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație, dar și pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice.

Astfel, pe parcursul celor șapte zile, polițiștii au aplicat 689 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cele mai multe dintre acestea, 291 fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

De asemenea, pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, iar, pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, au fost aplicate 9 sancțiuni.

Totodată, 226 de sancțiuni au fost aplicate pentru abaterile comise de bicicliști și 87 de pietoni.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 115 permise de conducere, dintre care 18 au fost pentru depășirea cu 51-70 de km/h a vitezei maxime admise, 2 pentru depășirea cu peste 70 de km/h a vitezei maxime admise, 8 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 9 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor.

IPJ DÂMBOVIȚA