Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au surprins, pe bulevardul 22 Decembrie 1989, două persoane de 49 și 14 ani, din I.L. Caragiale și Filipeștii de Pădure, în timp ce ar fi condus două mopede fără a deține permis de conducere.
În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul de 49 de ani a prezentat o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
IPJ DÂMBOVIȚA














