Sâmbătă neagră pentru Flacăra Moreni! Divizionara C dâmbovițeană a fost lovită în plin de Dunărea Giurgiu, pe teren propriu, într-un joc ce a contat pentru etapa a 4-a, din cadrul Ligii a 3-a. În disputa cu morenarii, giurgiuvenii s-au impus cu scorul de 4-2, în urma reușitelor semnate de Blaga, Mizdrescu, Bălțat și Mihăilă.
Eșecul înregistrat cu Dunărea a fost al treilea în acest campionat bifat de formația antrenată de Gabriel Paraschiv. Cu doar 3 puncte acumulate, Flacăra ocupă penultimul loc din Seria C4.
Etapa viitoare, vor înfrunta, în deplasare, pe Aro Muscelul Câmpulung Muscel.
M.I.