You are currently viewing Iohannis participă la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a ONU

Iohannis participă la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a ONU

Preşedintele Klaus Iohannis va conduce, în perioada 18-22 septembrie 2023, delegaţia României la cea de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care se va desfăşura la New York, în SUA.

Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Reconstruirea încrederii şi relansarea solidarităţii globale: accelerarea acţiunii privind Agenda 2030 şi Obiectivele sale de Dezvoltare Durabilă în scopul păcii, prosperităţii, progresului şi sustenabilităţii pentru toţi”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

În cadrul intervenţiei naţionale pe care o va susţine în plenul Adunării Generale a ONU, Preşedintele României va prezenta evaluările ţării noastre cu privire la temele de actualitate la nivel global, va sublinia priorităţile de politică externă şi contribuţia României la obiectivele de pe agenda multilaterală a ONU”, se arată în comunicat.

Programul vizitei va mai include, printre altele, participarea la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, prilej cu care Președintele Klaus Iohannis va susține intervenția națională în cadrul Dialogului Liderilor cu tema „Unitate și solidaritate: întărirea sistemului multilateral pentru sprijin consolidat, cooperare, follow-up şi revizuire”.

De asemenea, Președintele României va fi invitat de onoare la dezbaterea organizată de prestigioasa Universitate Columbia din New York, în cadrul evenimentului World Leaders Forum, cu tema ,,Perspectiva României asupra războiului împotriva Ucrainei și impactul acestuia asupra securității la Marea Neagră”.

Președintele Klaus Iohannis va avea și o serie de întrevederi bilaterale și va participa la evenimentele formale consacrate, incluse în programul fiecărui segment de nivel înalt al Adunării Generale a ONU, printre care și recepția oferită de președintele Joe Biden.

Editor: I.F.A.