Și anul acesta, Târgul tradițional de toamnă de la Titu se bucură de un real succes. Mii de oameni au trecut pragul noii locații de la Hagioaica, pentru a degusta produsele tradiționale aduse de comercianți, și pentru a-și face aprovizionarea de toamnă. Și reprezentanții principalelor partide politice din România au fost prezenți la eveniment, alături de echipele lor.

„Am vizitat, astăzi, alături de prieteni și colegi, Târgul Anual de la Titu. Prezența numărului mare de oameni ne-a confirmat, încă o data, că este unul dintre cele mai renumite din Dâmbovița.
Am vorbit cu cei prezenți despre lucrările începute la extinderea DN7 Bâldana – Titu, bine primite de către locuitorii orașului, dar și despre celelalte proiecte pe care le avem în zonă”, transmite președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

La târg a fost prezentă și echipa PNL Dâmbovița, în frunte cu vicepreședintele Senatului, Virgil Guran, subprefectul Adrian Chițescu, primarul orașului, Traian Niculae, secretarul general al PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu și primari liberali din județ. Aceștia au vizitat standurile cu produse tradiționale, au degustat specialitățile puse în vânzare și au stat de vorbă cu producătorii.

AUTOR: F.S.














