You are currently viewing Zile de sărbătoare, la Finta

Zile de sărbătoare, la Finta

Sunt zile de sărbătoare, în acest weekend, la Finta. Cu prilejul zilelor comunei, administrația locală a pregătit o serie de activități, pentru toate vârstele, care includ concursuri sportive, momente artistice susținute de ansambluri dâmbovițene și interpreți cunoscuți, dar și momente solemne.

Astăzi, după prânz, a avut loc  Inaugurarea Centrului de Zi și a Centrului Cultural și decernarea diplomelor aniversare, de excelență, și cea de cetățean de onoare. La această oră, localnicii se pot delecta cu momentele artistice prezentate de ansambluri și interpreți din județ.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane şi text

Mâine, manifestările vor începe la prânz, la Centrul Cultural din Finta Mare, unde vor urca pe scenă interpretele de muzică populară din comună, Maria Stoica, Anamaria Voicu, Cătălina Voicu și
Maria Nevodar. De asemenea, vor susține programe artistice formația de dansuri populare „Ciobănașul – Gheboaia”, Vestitorii Aninoasei , Florile Ocniței, Ghiocelul și Floricica (Dragomirești), Izvor de apă vie (Vulcana Pandele), Cununa Brăneștiului, Mugurelul din Glodeni, Florile Malului (Malu cu Flori), Mugurași de la Chindie (Târgoviște).

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, dirndl şi text care spune „ERP RE”

Manifestările se vor încheia cu un concert care va reuni pe scenă vedete cunoscute ale muzicii românești.

AUTOR: F.S.