You are currently viewing Moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii a fost respinsă

Moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii a fost respinsă

Moțiunea simplă depusă de 55 de deputați USR și Forța Dreptei împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, cu titlul „Turistul leneș și cinic care lasă România fără spitale” s-a aflat pe ultimul al ordinii de zi în votul Camerei Ddeputaților de miercuri, după ce a fost dezbătută luni, 18 septembrie.

Deputații au respins moțiunea cu 89 de voturi „pentru”, 161 „împotrivă”. Alți 15 deputați s-au abținut de la vot.

În urma votului USR a transmis că „respingerea moțiunii simple depuse de USR și Forța Dreptei și menținerea lui Alexandru Rafila în fruntea Ministerului Sănătății, în ciuda eșecurilor grave repetate care se traduc în vieți pierdute, reprezintă mai mult decât neglijență criminală din partea PSD și PNL. Echivalează cu o crimă cu premeditare comisă de coaliția patronată de președintele Iohannis”.

„Șase spitale sau secții noi au fost tăiate de la finanțarea prin PNRR din pixul lui Rafila după ce ministrul PSD a stat un an și două luni până să definitiveze criteriile de departajare a obiectivelor de investiții și să treacă hotărârea de guvern cu lista finală a acestora”, a mai transmis USR.

Editor: I.F.A.