You are currently viewing Razii și verificări ale polițiștilor dâmbovițeni pentru siguranța traficului, soldate cu peste 200 de sancțiuni!

Razii și verificări ale polițiștilor dâmbovițeni pentru siguranța traficului, soldate cu peste 200 de sancțiuni!

Pe parcursul zilei de 18 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat misiunile desfășurate pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea unor accidente de circulație cu consecințe grave. Astfel, pe raza județului au fost organizate 8 acțiuni punctuale și au fost instituite 14 filtre.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 205 sancțiuni contravenționale, în valoare de 35.880 de lei, dintre care 35 au fost pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și 168 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, au fost oprite pentru control 167 de autovehicule, au fost legitimate 293 de persoane și au fost testați 67 de conducători auto pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Ca măsură complementară, polițiștii au retras 5 certificate de înmatriculare și au reținut 10 permise de conducere (unul pentru consumul de alcool și patru pentru nerespectarea regimului legal de viteză).

Acțiunile vor continua și în zilele următoare.

IPJ DÂMBOVIȚA