Sala de sport realizată de Primăria Târgoviște în campusul Universității ”Valahia” prinde contur, progresul lucrărilor fiind unul semnificativ. Astfel, la acest moment sala este acoperită, se lucrează la închideri și, de asemenea, acoperișul este tratat anti-incendiu și grinzile la fel, a explicat edilul târgoviștean, Daniel Stan, într-o conferință de presă.
„Aceasta va fi a doua sală ca dimensiuni și număr de spectatori din oraș, după Sala Polivalentă. Discutăm despre un proiect care presupune un teren multifuncțional pentru volei, handbal, baschet și așa mai departe. Tribuna va avea 180 de locuri. Aici vor fi construite vestiare, birouri, vor fi amenajate în exterior și spații verzi. Vom face tot ceea ce este necesar pentru o facilitate sportivă care va fi utilizată, atât de către sportivi, cât și de către studenții universității. Sper că va intra la începutul anului următor în circuitul competițional. Este o sală la care terenul va avea dimensiunile oficiale, sală cu toate dotările necesare”, a precizat primarul târgoviștean.
Valoarea investiției este 8.669.804,01 lei, TVA inclus, sursa de finanțare este asigurată prin CNI, iar municipiul Târgoviște, ca beneficiar al investiției, a pus la dispoziție terenul si va asigura finanțare pentru racordarea la utilități.
AUTOR: F.S.