Senatorul de Dâmbovița, Titus Corlățean, a fost invitat, săptămâna trecută, în calitate de vorbitor principal, alături de alți doi experți internaționali, la audierea organizată la Paris de Comisia afaceri sociale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, pornind de la moțiunea de rezoluție pe care chiar social-democratul român a inițiat-o în urmă cu câteva luni la Consiliul Europei, având ca temă: „Practici abuzive de separare a copiilor de mediul lor familial”. Aceasta a fost inspirată din drame trăite de numeroase familii de români care trăiesc în state din Europa de Vest și Nordică, dar și de familii având alte cetățenii.
În deschiderea dezbaterilor, senatorul Corlățean a făcut o prezentare detaliată a demersurilor pe care le-a desfășurat, în ultimii ani, împreună cu colegi din Parlamentul României, la solicitarea mai multor familii de români din străinătate, ca urmare a separării brutale a copiilor acestor familii de părinții lor, cu încălcarea gravă a procedurilor de către angajați ai serviciilor sociale din țara de domiciliu și prin invocarea unor motivații netemeinice, a căror veridicitate a fost prea puțin analizată. Totodată, senatorul român a subliniat că acest proces de separare este în foarte multe situații ireversibil, lăsând în urmă traume cu consecințe incalculabile, deopotrivă pentru părinți și copii. A atras atenția că, în lipsa unei proceduri care să implice în mod obligatoriu o decizie judecătorească și un proces transparent, în care părinții să aibă dreptul la apărare, pot exista încălcări de procedură dictate de alte interese decât interesul superior al copilului – norma juridică prin care se poate admite/decide separarea copilului de părinți.
În continuarea dezbaterilor, senatorul Titus Corlățean a făcut cunoscute membrilor comisiei situațiile dramatice prin care au trecut membrii familiei Ruth și Marius Bodnariu, separați inițial de cei cinci copii ai lor, în prezent stabiliți în România, familiile Furdui și Rotundu, la rândul lor reîntorși în România, ai căror copii au fost reintegrați în cadrul familiei extinse, cazul Cameliei Simicală, de asemenea repatriată cu cei doi copii ai săi. S-a referit totodată la situațiile familiilor de români Hermina Gheorghe si fiul său William Cristian din Danemarca, respectiv Mihaela Seidler si fiica sa din Germania, precum și la un alt caz dureros, de dată recentă, al familiei Samson din Suedia. În situații similare se află părinți și copii din Polonia, Cehia, Slovacia, statele baltice, precum și din alte state ale lumii.
În continuare, senatorul Titus Corlățean a vorbit despre numărul mare de cauze finalizate prin decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de încălcare a dreptului la respectarea vieții de familie, prevăzut în art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, a dreptului la instruire și dreptului părinților de a asigura educația copiilor conform convingerilor lor religioase si filozofice, prevăzut în Primul Protocol Adițional al Convenției (art. 2), a libertății de gândire și de conștiință și a libertății religioase (art. 9 al Convenției) și a dreptului la nediscriminare (interzicerea discriminării potrivit art. 14 al Convenției). A făcut referire la principiile generale pe care Marea Cameră a CEDO le-a stabilit în anul 2019 prin decizia în cauza Strand Lobben și alții v Norvegia, între care principiul separării doar în cazuri absolut excepționale și în urma unor măsuri clare de sprijin din partea autorităților pentru ameliorarea situației, respectiv al obligației de a permite menținerea legăturilor dintre părinți și copii și păstrarea rădăcinilor și originilor în cazul copiilor separați de părinți.
La rândul lor, cei doi invitați au susținut punctele de vedere exprimate de senatorul român, prin exemple și date relevante și prin evaluări rezultate în urma implicării lor directe în acțiuni de sprijin al unor familii aflate în situații similare.
„Sper ca după această audiere, în ciuda obstacolelor vizibile sau mai puțin vizibile din partea celor care se simt vizați, să putem avansa spre decizia APCE/ Comisia afaceri sociale de a desemna un raportor european pe această temă, în vedere adoptării unui raport, cu concluzii și recomandări adresate statelor. Chiar dacă unii europeni prezenți la audiere nu s-au simțit confortabil, destui alții au fost șocați să audă în detaliu tipul de abuzuri și tratamente discriminatorii aplicate de agenții unor servicii sociale din state europene, altfel…vechi și prospere democrații, tot mai mult însă secularizate și tot mai insensibile față de importanța covârșitoare a relației părinți-copii”, transmite senatorul Titus Corlățean.
AUTOR: F.S.














