Conducerea Spitalului Municipal Moreni invită cetățenii să-și spună experiența avută la unitatea medicală. Astfel, pacienții, sau aparținătorii lor sunt rugați să povestească dacă au beneficiat de servicii medicale gratuite, ori au fost trimiși la privat, pentru a beneficia de acestea, dar și cum au fost tratați de personalul medical, atunci când au interacționat cu acesta.
„Pentru că părerea dumneavoastră este importantă pentru noi, vă rugăm să ne împărtășiți impresiile dumneavoastră bune sau mai puțin bune privind experiențele în relaționarea cu personalul Spitalului Municipal Moreni, atât în cursul internărilor cât și a consultațiilor în Cabinetele de Ambulatoriu.
De asemenea, dorim să știm câți dintre dumneavoastră ați beneficiat GRATUIT de serviciile medicale mai sus menționate sau ați fost redicționați către Cabinete Private”, transmite conducerea Spitalului Municipal Moreni
AUTOR: F.S.














