Vicepreședintele liberal al Senatului, Virgil Guran, consideră că CEDO s-a grăbit cu decizia legată de recunoașterea familiilor LGBT din România. Liberalul punctează că fiecare stat are specificul său, iar românii sunt puțin mai conservatori. Cu toate acestea, deciziile sunt obligatorii pentru statele membre UE, a mai punctat Guran.
„Ştim că deciziile CEDO sunt obligatorii pentru statele membre. Eu cred că şi CEDO s-a pripit puţin. Cred că fiecare stat are specificul lui din punct de vedere religios, conceptual, al tradiţiilor. Cred că s-a pripit CEDO puţin acum şi ar trebui să ţină cont, în general, de aceste lucruri. O să discutăm aceste lucruri în Parlament şi o să vedem ce este de făcut. (…) Eu cred că majoritatea parlamentarilor nu vede cu ochii buni căsătoria între persoane de acelaşi sex. Fiecare face ceea ce doreşte, dar, cred eu, că trebuie să ţinem cont şi de tradiţia poporului nostru şi de ceea ce ne-au învăţat străbunii”, a susţinut Guran, la Senat.
În ceea ce privește o posibilă armonizare a legislaţiei naţionale cu cea a UE printr-un act normativ în domeniu până la următoarele alegeri, Guran a declarat că, personal, nu crede în acest lucru.
„Se va căuta o soluţie şi va dura. Deocamdată nu ştiu, poate nu suntem chiar pregătiţi, poate suntem noi învechiţi un pic. Nu ştiu! Există specific pentru fiecare ţară, cred că, aici, noi, românii, suntem puţin mai conservatori. Politicienii trebuie, în general, să ţină cont de dorinţa oamenilor.
Dacă nu ţinem cont, vedeţi că ieşim din tipar şi imediat ne sancţionează electoratul. Deci, aici trebuie să ţinem cont de ce gândesc oamenii în majoritate şi în general”, a adăugat președintele PNL Dâmbovița.
Senatorul liberal a precizat, însă, că este de acord cu parteneriate civile între persoane de sex diferit, după cum notează Capital.ro.
AUTOR: F.S.














