You are currently viewing Locuitorii din Vârfuri și-au sărbătorit, ieri, comuna

Locuitorii din Vârfuri și-au sărbătorit, ieri, comuna

A fost sărbătoare, ieri, la Vârfuri. Locuitorii comunei dâmbovițene, alături de autoritățile locale și de invitați și-au sărbătorit ziua, în cadru festiv. Nu au lipsit din program momentele solemne, programul artistic și nici premierea „cuplurilor de aur”.

La Mulți Ani, Vârfuri!
La invitația primarului Răzvan Bănaru, astăzi, am participat la a treia ediție a Zilei Comunei Vârfuri.
Cum era de așteptat, atmosfera a fost plină de muzică și de voie bună, așa cum se întâmplă în astfel de zile în comunele dâmbovițene.
Le-am urat tuturor locuitorilor „La Mulți Ani”, multă sănătate și i-am asigurat că voi sprijini, ca și până acum, toate proiectele primăriei comunei Vârfuri.
Să ne vedem cu bine și anul viitor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.