You are currently viewing Fonduri de la bugetul de stat pentru investiții în 12 centre de zi și rezidențiale publice, din județul Dâmbovița

Fonduri de la bugetul de stat pentru investiții în 12 centre de zi și rezidențiale publice, din județul Dâmbovița

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale finanțează, de la bugetul de stat, investiții pentru centre de zi și rezidențiale publice și private care au ca principali beneficiari vârstnicii, persoanele cu dizabilități și copiii instituționalizați. Fondurile pot fi folosite pentru reparații capitale, renovări, extindere și dotare a centrelor.

Sunt vizate 62 de centre publice, pentru care suma alocată este de 69.919.227 de lei și 119 centre private pentru care suma alocată este de 65.104.472 de lei. Dintre acestea, 12 sunt centre publice din județul Dâmbovița, patru aparținând Direcției de Asistență Socială Târgoviște, iar opt Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copulului, pentru care suma totala alocată este de 2.839.437 lei, după cum anunță Instituția Prefectului județului Dâmbovița, într-un comunicat de presă.

Potrivit Ordinului Ministrului Muncii, finanțarea de la bugetul de stat are ca principali beneficiari: vârstnicii, persoanele cu dizabilități și copiii instituționalizați, din centrele de zi și rezidențiale.

Banii vor fi acordați în limita creditelor bugetare aprobate, iar plata se va efectua în tranșe, de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile teritoriale.

În județul Dâmbovița, vor beneficia de fondurile sus-menționate: 3 centre din Fieni, 4 centre din Pucioasa și 5 centre din Târgoviște”, se arată în comunicat.

Lista proiectelor selectate, transmisă de AJPIS Dâmbovița:

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița- Locuința maxim protejată pentru persoane adulte cu dizabilități Marilena, Fieni: suma aprobată 234.637 lei
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița- Locuința maxim protejată pentru persoane adulte cu dizabilități Valentina, Fieni: suma aprobată 248.995 lei
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița- Locuința maxim protejată pentru persoane adulte cu dizabilități Irina, Fieni: suma aprobată 191.710 lei
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița- Locuința maxim protejată pentru persoane adulte cu dizabilități Augusta, Pucioasa: suma aprobată 263.007 lei
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița- Locuința maxim protejată pentru persoane adulte cu dizabilități Mara, Pucioasa: suma aprobată 492.641 lei
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița- Locuința maxim protejată pentru persoane adulte cu dizabilități Elena, Pucioasa: suma aprobată 297.840 lei
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița- Locuința maxim protejată pentru persoane adulte cu dizabilități Amalia, Pucioasa: suma aprobată 244.140 lei
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița- Casa de tip familial “Priseaca”, Târgoviște: suma aprobată 207.720 lei
Direcția de Asistență Socială Târgoviște- Centrul de zi pentru copii cu autism și sindrom Down Sf. Maria, Târgoviște: suma aprobată 132.349 lei
Direcția de Asistență Socială Târgoviște- Centrul Integrat pentru copii, Târgoviște: suma aprobată 223.212 lei
Direcția de Asistență Socială Târgoviște- Centrul Multifuncțional Sf. Maria: suma aprobată 242.198 lei
Direcția de Asistență Socială Târgoviște- Clubului de Pensionari nr. 1: suma aprobată 60.988 lei.

AUTOR: F.S.