O nouă ediție a BikeXpert Alpine Challenge are loc, astăzi, la Pucioasa. Și nu este ediție obișnuită, ci una aniversară, întrucât competiția a ajuns la numărul 10, iar premiile pentru participanți vor fi pe măsură. BikeXpert Alpine Challenge este o competiție de Mountain Bike ce își propune să sprijine un stil de viață energic și să promoveze ciclismul, împrejurimile orașului Pucioasa și frumusețea Munților Leaota. Și, poate, cel mai important, toți banii strânși în urma organizării acestei competiții se transformă în sprijin pentru Asociația Magic, pentru ca fiecare copil bolnav de cancer să aibă acces la tratament.
Traseele propuse anul acesta sunt:
– 86 km cu 2900 m diferență de nivel;
– 40km cu 1100 m diferență de nivel;
– E-Bike Fun 40km cu 1100 m diferență de nivel;
– 16 km cu 350 m diferență de nivel – Hobby și Copii.
„Chiar dacă știm că avem cei mai disciplinați participanți, vă reamintim că vom sancționa atât orice comportament lipsit de fair play față de ceilalți participanți, cât și lipsa de respect față de voluntari, precum și aruncarea ambalajelor pe traseu prin descalificare!”, transmit organizatorii.
AUTOR: F.S.