La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au depistat, pe drumul național 61, în localitatea Corbii Mari, un bărbat de 79 de ani, din satul Hanul lui Pală, în timp ce ar fi condus un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
IPJ DÂMBOVIȚA














