You are currently viewing Polițiștii din Titu au desfășurat razii și verificări, soldate cu 25 de sancțiuni contravenționale!

Polițiștii din Titu au desfășurat razii și verificări, soldate cu 25 de sancțiuni contravenționale!

La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu, în intervalul orar 16:00-20:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu și cei de la Secția nr. 13 Poliție Rurală Titu au organizat o acțiune pentru prevenirea faptelor cu violență și reducerea riscului rutier.

Astfel, polițiștii au legitimat 73 de persoane, au controlat 59 de autovehicule, au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, iar, ca măsură complementară, au reținut 2 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.

În plus, în timpul activităților desfășurate, polițiștii au surprins un bărbat de 30 de ani, din Braniștea, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe raza orașului Titu, deși s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive.

Conducătorul auto, în urma testării efectuate, a prezentat un rezultat preliminar pozitiv în ceea ce privește existența în organism a unor substanțe psihoactive, fiindu-i recoltate probe biologice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

IPJ DÂMBOVIȚA