Astăzi vă las o poezie sub forma unui articol, parte din ceea ce din răsputeri sufletul meu încearcă să traducă. Astăzi rog Universul să stea pe loc și, înainte să plece, să fie de acord să mai poposească puțin. Îmi este de ajuns o secundă, vreau doar să îl privesc, să îi respir parfumul și să mă îmbăt de prezentul său. Totuși, dacă aceasta va fi ultima dată când ne vom întâmpla, bat în mintea mea tatuajul unei imagini fericite. Exact așa cum se termina, cândva, demult, o carte citită de mine – cu următoarea frază: “Și-apoi am trăit mai departe fericiți în această mică, dar perfectă, bucată de eternitate!”

Poetul contemporan David Boia, scria acum câțiva ani poezia “Alt univers”. O las mai jos:

“În prezent sunt blazat/ De acest univers incert/ Presărat cu găuri negre/ Acum caut un nou univers/ Al iubirilor exhaustive/ Cu suflet duios și tandru/ Semnificativ și efervescent/ Un univers în paralel/ Poate fi și perpendicular/ Dar cu găuri albe să fie/ De bun augur și infinit/ Cu lumini eminamente vii/ Mașină imensă a timpului/ Care să ne ducă instant/ Prin trecut și prin viitor/ La prezentul continuu/ Care să deschidă trasee/ Spre edenul timpuriu.”

V-ați obișnuit, sper, cu anotimpurile sufletului meu. Spre deosebire de consecvența lor naturală, de durata lor calendaristică, cele ale mele nu au un timp, ci doar caracteristici specifice. Se întâmplă uneori, ca acum, de exemplu, să coincidă unele cu celelalte. Astăzi, afară e toamnă și.. așa e și la mine în interior.

Dansul frunzelor este descumpănit și dezorientat. Sufletul meu este debusolat. Dar de un lucru sunt sigură, atât eu cât și toamna vom fi bine. Și chiar dacă până acum credeam orbește în ideea că binele vine ca urmare a suprapunerii noastre, realizez încet, încet că în cele din urmă vom fi bine și dacă ne vom separa. Închid ochii și îmi spun că mi-a lăsat destule încât să îmi ajungă până data viitoare când ne vom revedea. Universul a spus: “Sunt făcute să îți aparțină una alteia, dar încă nu e timpul lor.”

Astăzi vă las o poezie sub forma unui articol, parte din ceea ce din răsputeri sufletul meu încearcă să traducă. Astăzi rog Universul să stea pe loc și, înainte să plece, să fie de acord să mai poposească puțin. Îmi este de ajuns o secundă, vreau doar să îl privesc, să îi respir parfumul și să mă îmbăt de prezentul său. Totuși, dacă aceasta va fi ultima dată când ne vom întâmpla, bat în mintea mea tatuajul unei imagini fericite.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.