You are currently viewing Un nou lider în campionatul județean! Urban Titu a preluat șefia la Liga a 4-a

Un nou lider în campionatul județean! Urban Titu a preluat șefia la Liga a 4-a

Urban Titu a revenit pe primul loc în Liga a 4-a! Fosta divizionară C a revenit în fotoliul de liderul după succesul categoric obținut în duelul cu ACS Braniștea, ce a contat pentru etapa  a 8-a a campionatului. În disputa cu formația vecină, formația antrenată de Florin Anton s-a impus cu scorul de 6-2, în urma golurilor marcate de Litoiu, Bucur, Moțoi și Vârtej. Totodată, pentru urca pe primul loc, Titu a profitat din plin și de semieșecul înregistrat de Roberto Ziduri, pe teren propriu, în compania nou-promovatei Libertatea Urziceanca. După opt etape disputate, Urban a acumulat 22 de puncte, la fel ca și ocupanta locului secund, Roberto Ziduri, care dispune de un golaveraj ceva mai slab decât Urban.

Poziția a treia a clasamentului este ocupată de FC Potlogi, care a obținut doar un punct în partida cu Bradul Moroeni, de pe teren propriu. O echipă care vine tare din spate și amenință podiumul este Viitorul Voinești, care a obținut toate punctele în deplasarea de la Bucșani.

Liga a 4-a. Etapa a 8-a – Rezultate 

Potlogi – Moroeni  3-3

Braniștea – Titu 2-6

Burduca – Ocnița 2-0

Ziduri – Urziceanca 0-0

Fieni – Brezoaele  4-3

Șuța Seacă – Tătărani  5-1

Bucșani – Voinești 2-3

Răzvad – Gura Șuții, se joacă astăzi.

M.I.