Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion a participat la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2023, eveniment organizat de Asociația pentru Valori în Educație (AVE), în cadrul căruia patru directori de școală din România au fost premiați pentru inovare, egalitate de șanse sau pentru antreprenoriat. Cu acest prilej, dâmbovițeanul a vorbit despre provocările acestei funcții, referindu-se chiar la propria experiență, însă a evitat să facă referiri la problema salarizării directorilor, aspect semnalat încă din luna august de 2.500 de directori de școală.
„Orice aș spune eu în seara asta despre directorii de școală și despre rolul acestora ar putea să pară formal și ați putea să credeți că o fac din datorie și pentru asta mă aflu aici. Cred că sunt exact 20 de ani când deveneam pentru prima dată director de școală, directorul unei școli mici, nu știu dacă avea 200 de copii, iar ulterior, sunt absolut convins că a urmat cea mai frumoasă perioadă din cariera mea profesională, aceea de director la un liceu tehnologic. Un liceu tehnologic, cum ne place nouă să spunem în sistemul de educație, greu, foarte greu, cu toate problemele de pe lume și credeți-mă că, după 4 ani de mandat, am avut certitudinea lucrului împlinit (…) Poate că directorii de școală, în acest moment, nu sunt în cea mai fericită perioadă din viața lor, având în vedere, în primul rând, volumul mare de muncă pe care știm că noi, de la Ministerul Educației, îl cerem. Faptul că sunteți prezenți aici și că faceți schimbare în jurul dumneavoastră merită recunoștința și aplauzele noastre”, a spus Sorin Ion.
AUTOR: F.S.