You are currently viewing Un jurnalist Reuters a fost ucis în Liban

Un jurnalist Reuters a fost ucis în Liban

Un jurnalist al agenţiei de presă britanice Reuters a fost ucis, iar alţi şase de la alte media internaţionale au fost răniţi în timp ce acopereau mediatic schimburile de foc de la graniţa israeliano-libaneză.

Suntem profund întristați să aflăm că operatorul nostru de video, Issam Abdallah, a fost ucis”, se arată în comunicatul transmis.

Issam făcea parte dintr-o echipă Reuters din sudul Libanului care furniza imagini video în direct.

Căutăm de urgență mai multe informații, colaborăm cu autoritățile din regiune și sprijinim familia și colegii lui Issam”, a precizat Reuters.

Acesta și alți șase jurnaliști răniți au fost victime după ce un obuz israelian a căzut în mijlocul unui grup de jurnaliști internaționali care acopereau confruntările de la granița din sudul Libanului, transmite The Guardian.

Al Jazeera a declarat că doi dintre angajații săi, Elie Brakhya și reporterul Carmen Joukhadar, se numără printre răniți.

Bombardamentul a avut loc în timpul unui schimb de focuri de-a lungul graniței dintre Liban și Israel între trupele israeliene și membri ai grupării militante libaneze Hezbollah.

Editor: I.F.A.