Încă o veste bună pentru cetățenii comunei Răzvad. Emilul comunei, Emanuel Spătaru a anunțat, în cadrul conferinței de presă a PSD Dâmbovița de astăzi, că fost semnat contractul pentru extinderea rețelei de canalizare în Răzvadul de Jos.
„Un proiect ce are o lungime de peste 13 mii de metri liniari, 11 stații de pompare și 1254 de racorduri. Vorbim de zona de la punctul „Primăriei, către Gura Ocniței, cătra strada „Luncă”, cât și strada Ploiești, plus toate celalte străzi adiacente. Vorbim și despre celelalte străzi de până în primărie, în Răzvadul de Sus, respectiv strada Percepției, Luca, dar și strada Gării, Fete, Dispensarului, Bisericii din Răzvadul de Jos, toată zona care este momentan neacoperită de rețeaua de canalizare”, a precizat edilul, care a mai precizat că după implementarea acestui proiect o să înceapă lucrările la trama stradală, respectiv la podețe, trotuare, șanțuri si piste de biciclete, astfel că Răzvadul va arăta ca o localitate europeană.
AUTOR: F.S.