Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, la Kanal D, că a lucrat foarte bine cu Eduard Hellvig, îl apreciază foarte mult pentru ceea ce a făcut în politică şi la conducerea SRI şi este oricând binevenit în PNL.
”Am lucrat foarte bine cu domnul Eduard Hellvig, îl apreciez foarte mult pentru ceea ce a făcut în politică şi la conducerea SRI. Am spus şi o spun că este oricând binevenit în PNL”, a afirmat Ciucă, citat de News.ro. Liderul liberal a precizat că ”PNL este un partid deschis”.
”Avem nevoie de oameni de valoare şi oricine doreşte să pună umărul la tot ceea ce îşi pripune PNL, este binevenit”, a completat el.
Directorul SRI, Eduard Hellvig, și-a anunțat, pe 3 iulie, demisia din funcția de director al Serviciului, afirmând că și-a îndeplinit obiectivele pe care și le-a propus, de modernizare a instituției.
Editor: I.F.A.