Dorin Lazăr Maior, fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, a fost adus de la Roma sub escorta Poliţiei, luni, pe Aeroportul Otopeni, scrie Agerpres. El are de executat o condamnare primită într-un dosar în care a fost acuzat de cumpărare de influență.
Potrivit unei informări a Poliţiei Române, pe data de 2 octombrie, o escortă formată din ofiţeri din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române urma să preia, din Roma, un bărbat de 63 de ani.
Dorin Lazăr Maior s-a internat la un spital din Roma din cauza unor probleme medicale, au precizat surse judiciare, până când situaţia medicală i-a permis transportul către ţara noastră.
Fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, Dorin Lazăr Maior a fost condamnat de Tribunalul Braşov pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la această infracţiune, la data faptelor fiind condamnat definitiv în altă cauză.
Editor: I.F.A.