Un oficial Hamas a cerut ca șase mii de palestinieni, bărbați și femei, să fie eliberați din închisorile israeliene în schimbul celor 199 de ostatici din Gaza, printre care spune că se află și ofițeri de rang înalt ai armatei israeliene.
Gruparea teroristă a publicat un videoclip în care unul dintre ostatici, o fată de 21 de ani, cu cetățenie franco-israeliană, cere să fie returnată familiei sale “cât mai repede posibil”.
Mia Shem, ostatică în Fâșia Gaza:
„Sunt Mia Shem, am 21 de ani, sunt din Shoham și sunt prizonieră în Gaza. Eram la petrecere, m-am rănit la mână, m-au dus la spital și mi-au făcut o intervenție chirurgicală care a durat 3 ore. Se poartă bine cu mine, îmi dau medicamente. Totul este în regulă. Vă cer doar să mă aduceți acasă cât mai curând posibil, să mă aduceți la familia mea, la frații mei. Vă rog, luați-ne de aici cât mai curând posibil!”.
Este pentru prima oară când Hamas a dat publicităţii o înregistrare video cu ostatici după atacul său din 7 octombrie.
Nu este însă foarte clar nici numărul ostaticilor care au rămas în viață după ce au fost capturați din Israel, pe 7 octombrie, mai ales că armata israeliană a lovit puternic centrele Hamas din Gaza, ulterior atacului. Un alt oficial Hamas a spus:
“Sper că vom avea ostatici în viață în momentul în care agresiunea va înceta, deoarece Brigada al Qassam [aripa armată a Hamas] a anunțat ieri că nouă dintre ostatici au fost uciși din cauza bombardamentelor israeliene, iar în urmă cu trei zile au fost ucise alte 13 persoane – inclusiv patru străini.”
Editor: I.F.A.














