Autorităţile de frontieră ungare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, prin Punctul de Contact Artand, că în perioada următoare, pe teritoriul Ungariei, va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, după următorul program:
✔️ 22.10.2023, ora 07.00 – ora 23.00 – Restricţionat
✔️ 22.10.2023, ora 23.00- 23.10.2023, ora 07.00 – Se circulă
✔️ 23.10.2023, ora 07.00 – 23.10.2022, ora 23.00 – Restricţionat
✔️ 23.10.2023, începând cu ora 23.00 – Se circulă
Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 23.10.2023, este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.
Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură.
Având în vedere cele mai sus menţionate, în această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulație pe drumurile publice din Ungaria.
Precizăm faptul că, în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.
Recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
Editor: I.F.A.