Ultima etapă din Campionatul Național de Off Road 2023, CORB Adventure Days, va avea loc în perioada 2-5 noiembrie 2023, la Șotânga.
Etapa din Dâmbovița, organizată de clubul CORB44 este deja de tradiție, iar anul acesta se celebrează ediția aniversară cu numărul 10. Competiția se desfășoară sub egida Agenției Naționale pentru Sport, a Federației Române de Automobilism Sportiv (F.R.A.S.) și a Comisiei Naționale de Off Road.
Campionatul de TRIAL, cunoscut și sub denumirea de probă super specială, va avea loc duminică, 5 noiembrie, la Șotânga, într-o locație ușor diferită față de cea de anul anterior. Această probă este proba care asigură cea mai bună vizibilitate asupra parcursului concurenților și este de atracție pentru spectatori. În cadrul Campionatului de TRIAL se va desfășura, anul acesta, și categoria juniori, aceștia fiind sportivii cu vârste sub 18 ani și care participă doar la TRIAL, însă însoțiți de un adult.
Startul și finish-ul sunt comune pentru toate clasele Standard, Challenge, Open, SSV, Extrem și chiar Hobby. Toate vor avea loc în locul deja binecunoscut: Șotânga, Dâmbovița. 600 km de traseu pentru cele 6 clase înscrise (Standard, Challenge, Open, SSV și Extrem)
La clasa Standard echipajele vor parcurge un traseu de aproximativ 70 km /zi, cu un grad de dificultate adaptat acestei clase, în timp ce la Challenge, sportivii vor parcurge un traseu ușor diferit, mai greu dar cu același numar de kilometri.
Concurenții claselor Open si SSV (Side by Side) vor avea un traseu comun de aproximativ 65 km/zilnic.
La clasa Extrem, sportivii își vor demonstra abilitățile pe cei aproximativ 60 km pe care îi vor parcurge într-o zi.
Cei care nu au licență de pilot, dar au mașină de teren și vor să „guste” plăcerile participării într-un concurs de Off Road, se pot înscrie la clasa Hobby. Această clasă e pentru cei care vor să se acomodeze cu rigorile unui concurs înainte de a face pasul către Campionatul Național de Off Road
Participanții acestei clase vor avea de parcurs zilnic un traseu aproximativ de 80 km. Traseul este un antrenament pentru navigatori și o ocazie pentru toți participanții de a-și testa capacitățile și abilitățile de pilotaj, viteza de reacție și adaptabilitate la echipă. Concurenții se acomodează cu atmosfera și își cunosc viitorii adversari. Copiloții vor avea ocazia să navigheze pe road book și, ca măsură de siguranță, vor primi un track pentru confirmarea pozițiilor.
La probă sunt acceptate însă doar mașini de teren cu tracțiune 4×4 și anvelope cu profil minim AT. Sportivii clasei Hobby vor avea de parcurs un traseu special în care vor trebui să găsească selfie point-urile pregătite de organizatori pentru ei, dar și un trial în care să-și poată etala abilitățile într-un mediu controlat. Această clasă nu punctează în Campionatul Național de Off Road.
AUTOR: F.S.