Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir este prăznuit în fiecare an pe data de 26 octombrie, sărbătoarea reprezentând cel mai important eveniment religios al toamnei din calendarul creștin ortodox. Acțiunea face parte din seria demersurilor moral-religioase, derulate conform calendarului tematic pe anul 2023, respectiv Proiectul „Vizite în Comunitate și Pelerinaje”.
În acest context, astăzi, sub coordonarea preotului capelan Marian OANĂ, opt persoane private de libertate, aflate în custodia Penitenciarului Găești, au avut posibilitatea să viziteze mănăstirile Viforâta, Dealu și Stelea, din Arhiepiscopia Târgoviște.
Pentru persoanele aflate în așezămintele de deținere, pelerinajul către un loc sfânt reprezintă deschiderea unei porți spre libertate, dar și deschiderea unui nou univers de cunoaștere și experimentare a unor modalități noi de trăire socială, în armonie cu semenii și aproape de Dumnezeu.
AUTOR: F.S.
















