Ieri, 28 octombrie 2023, Pietroșița a îmbrăcat haine de sărbătoare, fiind kilometrul zero al Culturii. Comuna a dat României, de-a lungul timpului, multe personalități ale lumii culturale, iar în continuare se poate lăuda cu un număr mare de scriitori. Tocmai de aceea, ieri, în comuna dâmbovițeană a fost organizat un eveniment cultural special, „Toamna Literară Pietroșițeană Mircea Horia Simionescu”, ed. a XVI-a” și „Zilele Fundației Spirituale și Culturale Renașterea Pietroșiței-Ruralia”, ed. XXI, „In Memoriam Prof. Dr. Radu Negoescu”, la care au participat inclusiv reprezentanți ai Uniunii Scriitorilor din România.

Au fost lansări de carte și dezbateri pe teme literare, dar și alte tipuri de activități, la Muzeul de Etnografie din centrul satului Pietroșița: jocuri, concursuri cu premii, o expoziție de pictură, ateliere de creație pentru copii, cel mai interesant fiind un workshop de pictură pe sticlă, lansându-se astfel și conceptul de muzeu interactiv, ideal pentru turism.

Acesta a fost primul eveniment de amploare de după pandemie, însă organizatorii, Fundația Renașterea Pietroșiței-Ruralia, împreună cu Primăria Pietroșița, Consiliul Local și Muzeul de Etnografie, spun că seria va continua, în perioada următoare, iar Pietroșița va fi repusă pe harta turismului și a culturii din România.

AUTOR: F.S.














