You are currently viewing Clădirea fostei Școli de Cavalerie din Târgoviște se închide pentru realizarea lucrărilor de restaurare și reamenajare expozițională

Clădirea fostei Școli de Cavalerie din Târgoviște se închide pentru realizarea lucrărilor de restaurare și reamenajare expozițională

Începând cu data de 1 noiembrie 2023, clădirea fostei Școli de Cavalerie din Târgoviște, unde se află și expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei”, se închide pentru începerea lucrărilor de restaurare a imobilului și reamenajare a expoziției muzeale.

Lucrările vor fi realizate în cadrul proiectului Consiliului Județean Dâmbovița „Conservarea, restaurarea, valorificarea clădirii fosta Școală de Cavalerie în vederea consolidării identității culturale a județului Dâmbovița”, în valoare totală de 21.790.929,67 lei (inclusiv TVA), al cărui contract de finanțare a fost semnat în data de 24 iunie 2021. Proiectul beneficiază de sprijinul financiar al Programului RO CULTURA – APEL 1 – Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice din cadrul Granturilor SEE și Norvegiene 2014 – 2020. Din valoarea totală a proiectului, suma de 7.456.746,02 lei (inclusiv TVA) este contribuția financiară nerambursabilă din partea SEE, 1.864.186,51 lei (inclusiv TVA) este contribuția aferentă cheltuielilor eligibile proprii din partea UAT Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, iar suma de 12.469.997,14 lei (inclusiv TVA) reprezintă valoarea contribuției proprii a UAT Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița – cheltuieli neeligibile.

Pe lângă deosebita valoare intrinsecă a monumentului de patrimoniu, fosta Școală de Cavalerie din Târgoviște are și un important potențial turistic, iar aceasta este una dintre resursele de bază pentru viitorul dezvoltării economice a județului Dâmbovița.

Conservarea, restaurarea și valorificarea clădirii fostei Școli de Cavalerie din Târgoviște, printr-o abordare integrată și într-o manieră inovativă, constituie obiectivul general al proiectului. Lucrările de intervenție se vor realiza păstrând unicitatea și semnificația istorică a ansamblului.

Pentru asigurarea accesibilității generale este prevăzută montarea unui lift panoramic ce va avea acces de la nivelul curții până la fiecare nivel destinat publicului.

În corpul central, la etaj, se vor amenaja spații de expoziție, iar în extremitățile clădirii – birouri administrative, spații muzeale, dar și spații aferente activității de cercetare.

În zona de sud a imobilului, vor fi construite o parcare publică, cu acces din Bulevardul Regele Ferdinand, și o alveolă pentru parcarea a două autobuze. Pe lângă reamenajarea spațiilor verzi, în curte va fi amplasată o fântână arteziană. Actuala împrejmuire va fi refăcută cu menținerea structurii betonate a gardului.

Activitățile culturale organizate vor continua în celelalte muzee din componența Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească“ Târgoviște.

 

Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița