You are currently viewing Francezul căutat de salvamontişti în Munţii Bucegi a fost găsit mort

Francezul căutat de salvamontişti în Munţii Bucegi a fost găsit mort

Turistul francez căutat de salvamontişti în Munţii Bucegi a fost găsit mort pe Jepii Mici, în partea inferioară. Şeful Salvamont Buşteni, Laurenţiu Paraschiv, a declarat, pentru Agerpres, că trupul neînsufleţit va fi recuperat pe cale terestră.
„A fost găsit mort pe Jepii Mici, în partea inferioară. Ar fi căzut circa 80 de metri din potecă. Trupul va fi recuperat pe cale terestră”, a precizat Laurenţiu Paraschiv.
Bărbatul dispărut în Bucegi este un angajat al Ambasadei Franţei în România.

În legătură cu anunţul publicat de Salvamont România, putem confirma că este vorba despre un angajat al Ambasadei Franţei în România. Precizăm că este o persoană în condiţie fizică bună, familiarizat cu regulile specifice ale urcatului pe munte, care a parcurs şi alte trasee montane din România”, au transmis reprezentanții Ambasadei Franţei în România.

Editor: I.F.A.