În data de 31 octombrie 2023, în jurul orei 20:30, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în cazul unui eveniment rutier care a avut loc în comuna Uliești, km 64 pe autostrada A1.
La fața locului este prezent Detașamentul de Pompieri Găești, care intervine cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar Garda de Intervenție Vișina cu o ambulanță SMURD.
La locul incidentului, două persoane au fost evaluate de către echipajele medicale, ulterior fiind transportate la spital.
Concomitent sunt asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.















