Autoritățile din Egipt au demarat pregătiri pentru a primi, miercuri, 81 de palestinieni din Fâșia Gaza, când vor deschide granița de la Rafah , au anunțat surse medicale și din serviciile egiptene de securitate, relatează AFP, scrie Agerpres.
„Echipe medicale vor fi prezente mâine (miercuri – n.r.) la punctul de trecere pentru a examina cazurile care vin din Gaza imediat ce sosesc şi pentru a stabili spitalele la care vor fi trimise”, a declarat pentru AFP un oficial medical din oraşul egiptean El Arish.
Canalul 12 din Israel afirmă că Egiptul construieşte un spital de campanie chiar la graniţă.
Până acum, Egiptul s-a abţinut să permită civililor din Gaza să iasă din Gaza, limitând deschiderea frontierei doar la trecerea ajutoarelor umanitare. Propunerile israeliene ca Egiptul să primească refugiaţi din Gaza au înfuriat autorităţile de la Cairo, în special pentru că Ierusalimul a refuzat să promită public că cei care părăsesc Fâşia vor avea voie să se întoarcă, a declarat săptămâna trecută un oficial egiptean pentru The Times of Israel.
Editor: I.F.A.