Au început lucrările la cel mai mare complex sportiv din județul Dâmbovița, atât ca valoare, cât și ca amploare a lucrărilor și impact asupra economiei locale. Astfel, în zona Dâmbovița Mall se va dezvolta acest obiectiv național, finanțat prin Compania Națională de Investiții, cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, care va completa seria proiectelor implementate la fosta Unitate Militară de la GARĂ, cea mai nouă zonă a Târgoviștei, proiecte prin care s-a realizat un bulevard pe 4 benzi, rețea de canalizare și de iluminat public, parc nou, locuințe ANL, sediu RAR și primul mall din județ.
Astăzi, reprezentanții CJD, ai prefecturii Dâmbovița, ai primăriei Târgoviște, parlamentari dâmbovițeni și reprezentanții presei locale au mers alături de reprezentanții constructorului pe cel mai mare șantier din județ.
„Dâmbovița Arena, pe lângă partide de fotbal, de la competiții interne până la meciurile reprezentativei naționale și chiar europene, va mai putea găzdui meciuri de rugby, competiții de atletism, dar și concerte și alte evenimente culturale sau artistice.
Așadar, complexul sportiv va avea 12.402 locuri, iar ca facilități putem enumera:
▫️ teren de antrenament separat de suprafața de joc;
▫️ pistă de atletism;
▫️ peste 500 de locuri de parcare, dintre care 23 pentru persoanele cu dizabilități și 29 pentru motociclete;
▫️ peste 100 de locuri pentru biciclete;
▫️ două locuri de parcare în subsol pentru autocarele echipelor;
▫️ spații pentru alimentație și comerț;
▫️ săli de încălzire;
▫️ sală de recuperare;
▫️ vestiare jucători și arbitri;
▫️ spațiu pentru control antidoping;
▫️ 165 locuri mass-media, 105 pentru presă și 60 pentru comentatori;
▫️ 75 de locuri pentru persoanele cu dizabilități și 75 de locuri pentru însoțitorii acestora.
În valoare de aproximativ 271.000.000 de lei, investiția este asigurată de CNI prin fonduri obținute de la Guvernul României, iar CJD contribuie cu suma de 25.000.000 de lei la acest proiect, dar și cu terenul pe care se construiește „Dâmbovița Arena”.
Județul Dâmbovița va intra în circuitul sportiv național și european, dar, în același timp, se vor crea și oportunități de investiții conexe sporturilor care se vor practica pe acest stadion”, a precizat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
„Prin această investiție, care se adaugă facilitaților sportive deja existente (stadionul „Eugen Popescu”, Complexul Turistic de Natație), municipiul Târgoviște urmează să dețină cea mai complexă și modernă infrastructura sportivă din regiune și una dintre cele mai performante din România, după București sau Cluj, situație la care, în urmă nu cu foarte mulți ani, nici nu îndrăzneam să visăm”, a subliniat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.
AUTOR: F.S.