You are currently viewing Ateliere educaționale la Casa Atelier „Gravor Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele

Ateliere educaționale la Casa Atelier „Gravor Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele

Casa Atelier Gravor Gabriel Popescu din localitatea Vulcana Pandele, județul Dâmbovița, organizează, în perioada următoare, două ateliere educaționale interactive:

1. Mozaic de hârtie – un atelier în care copiii își vor însuși tehnica mozaicului prin asamblarea pe o suprafață dată a unor bucățele colorate de hârtie-carton. După uscare, mozaicul confecționat va putea fi înrămat și păstrat ca amintire;

2. Decorațiuni de iarnă – un atelier în care copiii își vor folosi imaginația și creativitatea pentru confecționarea unor decorațiuni folosind materiale naturale și reciclabile.

Atelierele se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani și vor fi organizate în zilele de 8, 9, 10, 15, 16, 17, 22, 23 și 24 noiembrie 2023, între orele 9:30 – 11:00.

Pentru înscrieri, cadrele didactice vor putea face programări la numărul de telefon 0736.394.086, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00. Programările se vor face cu cel puțin 10 zile înainte de organizarea atelierului, în limita locurilor disponibile și doar în perioadele specificate.

Taxa de participare este de 10 lei/elev pentru fiecare atelier.