Unul dintre proiectele majore de dezvoltare a județului, asumat de conducerea administrativă a județului, încă de la preluarea mandatului, în anul 2020, a fost realizarea de centuri ocolitoare, pentru toate centrele urbane din județ. Care este stadiul acestora a anunțat, astăzi, într-o conferință de bilanț a celor trei ani de mandat scurși președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Inelul 2 de centură al municipiului Târgoviște, are, la această dată studiul de fezabilitate finalizat, iar acum se obțin ultimele avize și acorduri din partea Ministerului Mediului.
„Inelul 2 de centură al Municipiului Târgoviște are o lungime de 16,15 km. Avem deja protocolul semnat, între Consiliul Județean Dâmbovița și Ministerul Tranpsorturilor, privind finanțarea acestei centuri ocolitoare, cu o valoare totală de aproximativ 147 de milioane de Euro. Va fi un drum de peste 16 km, în regim de 4 benzi, un drum expres, care va ocoli municipiul reședință al județului Dâmbovița”, a precizat președintele CJD.
Centura ocolitoare pentru orașele din Nordul județului Dâmbovița, Pucioasa și Fieni, este a doua ca importanță, pentru județ, tot un drum expres cu 4 benzi și, de asemenea, are studiul de fezabilitate finalizat.
„Suntem în stadiul de obținere a avizelor și a acordurilor, are o lungime totală de 14km și o valoare totală de peste 158 de milioane de Euro. Și pentru această centură avem protocolul semnat cu Ministerul Transporturilor, pentru finanțarea sa”, a declarat Corneliu Ștefan.
Centura ocolitoare a orașului Găești, promisă dâmbovițenilor de mai bine de 25 de ani, se creionează acum ca un drum județean, în regim de 2 benzi, cu o lungime totală de 4,5 km.
„După cum bine știți, CJD a luat inițiativa, acum doi ani, de a ne asocia cu orașul Găești și cu comunele Dragodana, Mătăsaru, Mogoșani și Petrești. Valoarea totală a acestei centuri ocolitoare este de 89 milioane de lei, din care 80 asigurați prin Programul Național Anghel Saligny, iar 9 milioane prin cofinanțarea asigurată de CJD. Aici, am scos la licitație studiul de fezabilitate și suntem în faza finală a proiectului tehnic, iar anul viitor, cu siguranță, vor începe lucrările. Aceasta este vestea bună pentru locuitorii orașului Găești, avem sursa de finanțare, avem contract de finanțare, deci avem banii pentru acest drum județean al CJD”, a subliniat șeful administrației județene.
Centura ocolitoare a orașului Moreni se va realiza în baza unei asocieri între CJD și Municipiul Moreni, comunele IL Caragiale și Gura Ocniței.
„Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 35 de milioane de euro. Pentru aceasta am scos la licitație studiul de fezabilitate, suntem în stadiul de a implementa studiul de fezabilitate cu firma de proiectare câștigătoare a acestei achiziții. Pe acest traseu de aproximativ 14 km vom avea o variantă de ocolire în principal a Municipiului Moreni și bineînțeles, dar și o bretea care va face legătura între comuna Il Caragiale și DN72”, a explicat Corneliu Ștefan.
Centura ocolitoare a orașului Titu, va fi realizată în urma unei asocieri a CJD, ca lider de asociere, cu orașul Titu și comunele Braniștea, Sălcioara și Produlești.
„Avem deja protocolul semnat între CJD și cele 4 localități. Suntem în etapa procedurilor legale de achiziție publică a serviciilor privind studiul de fezabilitate.”
AUTOR: F.S.