You are currently viewing FURTUNĂ ÎN NOIEMBRIE – ALEXANDRA MARINESCU

FURTUNĂ ÎN NOIEMBRIE – ALEXANDRA MARINESCU

Nu am simțit niciodată să sparg un articol în două părți. Personalitatea mea mult prea nerăbdătoare și mult prea entuziastă nu ar putea în veci să accepte așteptarea inutilă. Astăzi, însă, aș vrea să tare mult să aștern pe hârtie rândurile cu care am încheiat confesiunea de ieri, povestea pe care v-am lăsat-o cu drag, ca parte a sufletului meu.

Am rămas întinsă pe parchetul rece al acestei camere obscure. Trăiesc din amintirile unei iubiri de mult apuse. O singură rază de soare îmi mai mângâie, acum, chipul. Îi cer iertare că m-am îndrăgostit, într-o zi de august, de lună. De atunci.. zilele trec cu rapiditatea unui tren de mare viteză, căci timpul vrea să știe întotdeauna ce urmează și acesta este motivul pentru care nu stă niciodată pe loc.

Noiembrie a apărut în viața mea ca o adiere rece, ca un vânt care prevestește furtuna. Noiembrie a adus cu el o liniște tulburătoare pentru care simt că ar fi bine să mă pregătesc. Și tot Noiembrie m-a făcut să cred că, poate, furtuna sunt eu. Eu sunt “lucrurile” de care îmi este frică și totuși abia aștept să dau piept cu ele. Uneori, când stau culcată sub cerul plin de stele, îmi trec prin minte cele mai nenorocite doruri. Unul singur mă îngenunchează și mă face să suspin – mai tare decât toate celelalte, dorul de mine. Dorul de mine tânără în spirit, în glas, în mentalitate și în inițiativă. Îmi șoptesc că sufletul meu a îmbătrânit și-atunci mă gândesc că nu vreau să mor niciodată.

Unele luni se simt ca anii, iar ultimele luni au fost grele. Viața are ciudata plăcere de a ne arăta că nicio clipă de fericire nu vine cu gândul de a rămâne. Și totuși suntem construiți, programați, să alergăm întreaga noastră existență după ea. Dar dacă am face din noi bucurie pură? Dacă inima noastră ar fi singura căreia i-am fi fideli? Oare cum s-ar obișnui mintea noastră cu această idee? Ce s-ar întâmpla dacă, chiar și pentru o perioadă de timp, am fi una cu furtuna și am dezrădăcina în jurul nostru tot ce nu simțim că ne aparține?

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.