Echipa de volei feminin CSM Târgoviște a înregistrat, în această seară, prima înfrângere în campionat. Pe teren propriu, vicecampioana României a fost învinsă cu 1-3 (25-14; 19-25; 18-25; 20-25) de către CSO Voluntari, într-un joc ce a contat pentru etapa a 5-a a Diviziei A1. Eșecul de astăzi a venit după o serie de patru victorii importante înregistrate de CSM Târgoviște.
Ilfovencele au pierdut categoric primul set, la 14, dar apoi au jucat extraordinar și au întors meciul. Liberoul Diana Vereș a fost excelentă pe preluare, iar Mira Todorova a fost responsabila cu blocajele! Heydi Casanova și Nikola Radosova au bombardat terenul advers, iar oaspetele pleacă din vechea cetate de scaun a Țării Românești cu toate punctele.
CSM Târgoviște pică pe locul 4 în clasament, cu 10 puncte, în top 3 aflându-se Volei Alba Blaj (13 puncte), CSM București și Rapid București (11 puncte).
Etapa viitoare, CSM Târgoviște va juca în compania celor de la FC Argeș.
M.I.