You are currently viewing Teren multisport, inaugurat, astăzi, în comuna Doicești

Teren multisport, inaugurat, astăzi, în comuna Doicești

O nouă investiție importantă pentru comunitate a fost inaugurată, astăzi, la Doicești. Este vorba despre un teren multisport, în valoare de peste 660 mii de lei, realizat de administrația locală a comunei dâmbovițene, în colaborare cu Consiliul Județean Dâmbovița.

„Viața în comunele și satele dâmbovițene nu trebuie să fie diferită de cea din orașele și municipiile noastre. Tinerii din mediul rural trebuie să se bucure de aceleași condiții precum cei din Târgoviște, Pucioasa sau Moreni.
O astfel investiție dedicată tinerilor, realizată cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, a fost inaugurată, astăzi, în comuna Doicești. Este vorba de un teren multisport a cărui valoare totală se ridică la aproximativ 663.000 de lei, contribuția noastră fiind de aproape 255.000 de lei.
Și nu este singurul proiect pe care îl susținem financiar în Doicești. Prin PJDL s-a finalizat modernizarea mai multor drumuri de interes local, un proiect care s-a ridicat la 3.000.000 de lei, Consiliul Județean Dâmbovița asigurând 1.400.000 de lei pentru implementarea acestuia.
De asemenea, în momentul de față și tot prin PJDL, sunt în execuție alte 3 proiecte:
▫️ construire trotuare pe Str. Constantin Brâncoveanu;
▫️ asigurare scurgere ape pluviale pe Str. C-tin Brâncoveanu;
▫️ asigurare scurgere ape pluviale pe străzile Zorilor, Iancu Jianu și Bărbătești.
Aceste trei investiții se ridică la 6.675.000 de lei, sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmbovița ridicându-se la 3.130.000 de lei”, precizează președintele Consiliului Local Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prezent la inaugurare.

AUTOR: F.S.