COMUNICAT DE PRESĂ
În luna august 2023, numărul naşterilor înregistrate a crescut atât față de luna precedentă, cât și faţă de luna august 2022. Numărul deceselor înregistrate în luna august 2023 a scăzut atât față de luna precedentă, cât și faţă de luna august 2022. În luna august 2023, căsătoriile au înregistrat scăderi faţă de luna iulie 2023 cât și faţă de luna august 2022. În luna august 2023, divorţurile au înregistrat creșteri faţă de luna iulie 2023 și cât și faţă de luna august 2022.
Luna august 2023 faţă de luna iulie 2023
Natalitatea, mortalitatea şi sporul natural[1]
În luna august 2023 s-a înregistrat naşterea a 387 copii, cu 43 naşteri mai multe decât în luna iulie 2023.
Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna august 2023 a fost de 449, cu 16 mai puține decât în luna iulie 2023.
Sporul natural a fost negativ în luna august 2023, de 62 persoane (născuţii vii înregistrând un deficit faţă de decedaţi), la fel ca şi în luna iulie 2023 (-121 persoane).
În luna august 2023 s-a înregistrat 1 deces la copii cu vârstă sub un an.
Evoluţia numărului de născuţi-vii şi a deceselor, în perioada august 2022 – august 2023
Nupţialitate şi divorţialitate
La oficiile de stare civilă în luna august 2023 s-au înregistrat 426 căsătorii, cu 6 căsătorii mai puține decât în luna iulie 2023.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 44, cu 2 divorțuri mai multe decât în luna iulie 2023.
[1] Datele pentru lunile anului 2021 sunt semi-definitive, iar datele pentru lunile anului 2022 sunt provizorii.
Luna august 2023 faţă de luna august 2022
Natalitatea, mortalitatea şi sporul natural1
Numărul născuţiilor vii a fost de 387 în luna august 2023, în creștere cu 56 faţă de luna corespunzătoare din 2022, iar numărul persoanelor care au decedat a fost de 449, mai mic cu 112 faţă de luna august 2022.
Sporul natural a fost negativ în luna august 2023 (-62 persoane), la fel ca şi în luna august 2022 ( -230 persoane).
Nupţialitate şi divorţialitate
Numărul căsătoriilor a fost de 426 în luna august 2023, cu 71 mai puține față de aceași lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat 44 divorţuri, cu 10 mai multe decât în luna august 2022.
1 Datele pentru lunile anului 2021 sunt semi-definitive, iar datele pentru lunile anului 2022 sunt provizorii.
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Dâmboviţa