Viața este uimitoare, plină de surprize, controversată și pe alocuri paradoxală. Viața ar putea să fie extraordinară dacă, din când în când, am alege să riscăm. Ba chiar am putea să fim fericiți. Fericirea aceea care îți taie răsuflarea, cea care te face să te oprești în loc și să zbieri din toți rărunchii, fericirea aceea care te face să privești lumea cu alți ochi, fericirea care nu-ți dă voie să adormi, care ține locul hranei, care te îmbată prin simpla-i prezență. Fericirea nu durează, ea nu se întinde pe ani distanță, ea este mai degrabă un cumul de momente răzlețe cu care Universul ne binecuvântează. În fapt, vorbesc nonsensuri. Oare ce este fericirea?

Sfârșitul primei săptămâni din luna noiembrie se anunță ploios și mohorât. Cum altfel să debuteze toamna? Cum altfel să se justifice frunzele căzute, zgribulirea păsărilor (rămase), melancolia trecătorilor? Ce moment mai bun decât acesta – pentru a trece în revistă citate celebre despre ce este, în viziunea celorlalți, fericirea?

Filosoful Greciei Antice, Aristotel, spunea: “Fericirea depinde de noi.” – iar o completare mai naturală decât cea a lui Franz Schubert, compozitorul romantic austriac, consider că nu există.. “Credem că fericirea derivă dintr-un loc în care am fost odată fericiți. Adevărul este că fericirea derivă din noi înșine.”

Fericirea, atât de condiționată, mai relativă decât timpul, mai nesigură decât orice pe lumea aceasta, negarantată, dependentă de oameni, latentă. Fericirea, consider, cea mai arzătoare dorință a muritorilor – imediat după, poate, nemurire.

Psihologic, fericirea nu reprezintă altceva decât o stare emoțională de bine pe care o persoană o experimentează atunci când în viața sa au loc întâmplări pozitive. Ah, ce lipsită de emoții este această definiție! Fericirea este o stare mentală, un medicament ce trebuie administrat zilnic, al cărei prescripție o dăm noi înșine. Și totuși, în dulcele stil clasic, închei în maniera în care am debutat..

..viața este uimitoare, plină de surprize, controversată și pe alocuri paradoxală. Viața ar putea să fie extraordinară dacă, din când în când, am alege să riscăm. Ba chiar am putea să fim fericiți. Fericirea aceea care îți taie răsuflarea, cea care te face să te oprești în loc și să zbieri din toți rărunchii, fericirea aceea care te face să privești lumea cu alți ochi, fericirea care nu-ți dă voie să adormi, care ține locul hranei, care te îmbată prin simpla-i prezență. Fericirea nu durează, ea nu se întinde pe ani distanță, ea este mai degrabă un cumul de momente răzlețe cu care Universul ne binecuvântează. În fapt, vorbesc nonsensuri. Oare ce este fericirea?

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.