Un adolescent de numai 14 ani a fost găsit fără suflare, în dimineața de duminică, 12 noiembrie, în baia casei în care locuia împreună cu părinții, din cartierul Meteor, al municipiului Târgu Jiu.
„La data de 12 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112, de un bărbat de 49 de ani, din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că, l-a găsit pe nepotul său, de 13 ani, căzut în baie, inconştient. Echipajul Serviciului de Ambulanţă Gorj, sosit la faţa locului, a efectuat manevre de resuscitare a băiatului de 13 ani, însă a fost constatat decesul”, precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
Trupul băiatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Deocamdată, nu se cunosc cu exactitate cauzele morții, însă sunt luate în calcul două variante: infarct sau intoxicație cu monoxid de carbon.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, mai menţionează sursa citată.
Editor: I.F.A.